PLĂCILE DIN CIMENT COLORAT – UN MOZAIC DE POSIBILITĂȚI (partea a II-a)

Placarea cu mozaic din ciment colorat oferă atât versatilitate prin imensitatea de modele și culori în care poate fi realizat cât și rezistența demonstrată deja în timp.

Avantaje 

Designerii de interior și arhitecții recurg din ce în ce mai des la acest tip de finisaj atât pentru pardoseli cât și pentru pereți sau alte elemente cum ar fi scări, blaturi, șeminee, sobe, cabine de duș, piscine si altele, nu doar pentru că sunt rezistente și arată grozav, ci și pentru că au caracteristici superioare placărilor obișnuite. Se pretează atât pentru un living cu încălzirea prin pardoseală, cât și pentru o alee pe care ninge iarna. Același produs poate fi montat atât in baie, sau la piscină unde rareori va sta complet uscat, cât și pe șemineu sau pe un grătar de gradină, sobă sau cuptor unde se va “prăji” frecvent, dar aspectul si rezistența nu vor fi afectate. 
Faptul că are o conductivitate termică similară cu cea a pietrei naturale, face ca plăcile din ciment să fie cea mai bună opțiune pentru un beci sau o cramă, dacă vă doriți și puțină culoare pe-acolo.
Numărul de stiluri care pot fi abordate plecând de la mozaicul hidraulic este uriaș, începând cu patternurile clasice care creează o ambianță orientală, pâna la cele moderne sau minimaliste cu ajutorul cărora, din simple alăturări interesante puteți crea orice atmosferă vă doriți.

Cum să alegeți

Una dintre regulile designului de interior mai ales dacă nu există experiență anterioară este aceea că se pleacă de la alegerea suprafețelor mari, cum ar fi pardoseala, pereții, apoi ușile, mobila, etc. Această ordine vă ajută să creați o “temă” a casei sau a unei încăperi de la care să porniți în alegerea celorlalte elemente, dă un “ritm” unitar întregului ansamblu și funcționează ca un liant între elementele de mobilier și pereți, podea, etc. Dacă vă e teamă să alegeți o suprafață mare, gândindu-vă că poate modelul pardoselii vă încarcă prea mult casa, puteți opta pentru un mix de plăci monocromatice între care să integrați plăci cu model pentru a obține un aspect mai aerisit.

Sursă: sainsponsel.com

O alta varianta in care puteți concepe un  look mai puțin încărcat este aceea de a monta un “covor” de plăci în mijlocul camerei în 2-3 culori pastelate, înconjurat pe margini de plăci monocromatice sau parchet.

Sursă: houzz.com

În oricare dintre variante încăperea pe care o decorați va arăta elegant și rafinat și vă va bucura ochii atât dumneavoastră cât și celor care vă calcă pragul casei.

Foarte multe modele  prezente pe suprafața plăcilor existente atât în comerț cât și în portofoliul nostru sunt în general motive tradiționale de mare carieră, cum este spre exemplu modelul 3D, aceste cuburi ce par ieșite în relief. Una dintre cele mai vechi reprezentări ale acestui model apare pe o pardoseală conservată în lava din Pompeii. 2000 de ani mai târziu, același model decorează pardoseala unui club din Centrul Vechi al Bucureștiului.

Pompeii
București

Este uimitor cum același pattern poate rămâne tânar și modern în orice epocă. Prin urmare, nu este deloc de mirare că atunci când se cumpără un imobil vechi care are astfel de pardoseli, în exceptionale cazuri acestea se schimbă cu totul. În marea majoritate a situațiilor, opțiunea este pentru restaurare și conservare, completare și redarea strălucirii.

Întreținerea periodică, o operațiune necesară

Este important să stiți atunci când decideți pentru mozaic hidraulic faptul că cimentul este un material activ în care se întâmplă permanent lucruri și care se poate deteriora dacă nu este îngrijit corespunzător.
Montajul este o parte extrem de importantă a viitoarei dvs relații cu pardoseala sau peretele, așa că acordați-i tot timpul necesar pentru a fi făcut așa cum trebuie. Tot ce investiți ca timp și produse în pardoseala dvs. se va întoarce sub forma unui aspect impecabil câteva generații de acum înainte.
Nu considerați că grija care trebuie acordată atât în timpul montajului cât și după prin impermeabilizare și slefuire periodică sunt pierdere de timp sau un efort prea mare. Sunt modul de îngrijire al acestui tip de produs, așa cum și mobila are modul ei de îngrijire, și dacă avem o mobilă lucrată manual din lemn prețios nu găsim nici o neplăcere în a avea grijă cu ce și cum o curațăm.
Plăcile din ciment presat hidraulic nu sunt nici gresie și nici faianță și comparația cu aceastea dincolo de aspectul suprafeței este nerelevantă. Nu sunt fabricate din același material, nici după aceeași tehnologie, prin urmare nu se îngrijesc la fel.

Secțiune

Dacă în cazul gresiei și faianței ne împăcăm relativ repede cu gândul că luciul se va mătui și culorile iși vor pierde strălucirea, în cazul plăcilor de ciment putem foarte bine să nu ne împăcăm deloc cu gândul ăsta, iar atunci când am observat că s-a întâmplat acest fenomen, să intervenim pentru îndepărtarea lui cu o nouă șlefuire,  o nouă impermeabilizare și apoi lustruire. 
Stratul lor de culoare de 3 mm în care este încorporat alături de ciment și praful de marmură asigură o duritate similară cu a pietrei naturale care permite inclusiv curățarea cu șmirghel.

Fabricare și “sensibilități”

Mozaicul hidraulic este un produs de manufactură cu istorie, al cărui proces de fabricație nu s-a schimbat în timp mai deloc. În toate colțurile lumii se fabrică la fel, cu mici diferențe care țin de specificul local. Plăcile sunt turnate în 3 straturi succesive, presate hidraulic și lăsate la uscat pentru un minim de 24 de ore, în funcție de sezon. După uscare, sunt introduse într-un bazin cu apă pentru hidratare pentru alte 24 de ore, proces ce ajută la întărirea cimentului. După hidratarea completă sunt lăsate la uscat pentru o perioadă ce variază oriunde între 7-14 zile în funcție de temperaturile și umiditatea de afară. După uscare sunt șlefuite bucată cu bucată pentru a obține margini drepte, suprafața netedă și pentru a îndepărta impuritățile. Pigmenții utilizați sunt de origine minerală, extrem de rezistenți la radiațiile solare si diferențele de temperatură, iar dacă apar depuneri pe suprafață, mai ales în cazul plăcilor instalate afară, un nou strat de culoare strălucitoare este la o șlefuire distanță.
Dacă “sărim” peste impermeabilizare după șlefuire, plăcile devin foarte vulnerabile în fața factorilor de mediu, pentru că fiecare strat de impermeabilizant pătrunde până la un punct. Odată șlefuit sau “uzat” acel strat, el trebuie reînnoit pentru ca petele să nu pătrundă în profunzime și eflorescența să nu-și facă de cap chiar necontrolat.
Eflorescența este un fenomen inofensiv dar care poate fi inestetic, specific produselor care conțin ciment și care se explică astfel: Cimentul conține oxid de calciu solubil în apă. Atunci când umezeala pătrunde in porii plăcilor, se dizolvă o parte din consistența varului și apoi se ridică la suprafață și reacționează cu dioxidul de carbon din aer, lăsând uneori urme albe atunci când apa se evaporă.

Fenomenul arată ca o decolorare sau ca o pată albicoasă vizibilă mai ales pe culorile închise. E important că eflorescența nu afectează duritatea și rezistența plăcilor și a cimentului în general și că apare și dispare în diferite zone în funcție de umezeală si condițiile de mediu. Este foarte greu să controlăm apariția eflorescenței pe suprafețe mari, însă ne putem asigura că ne păzim bine prin impermeabilizare. Aceasta este cu atât mai importantă dacă veți monta plăcile în zone în care umezeala nu poate fi controlată, cum ar fi băi, sau zonele neacoperite din curte, balcon, terasă, etc
Mozaicul hidraulic nu este un produs foarte popular, nu se găsește pe rafturile marilor retaileri și nu răsare de nicăieri, dacă nu îl cauți.
Se poate spune despre el că este pentru cunoscători care îi știu și virtuțile, îi înțeleg și cele câteva  pretenții și au și disponibilitatea de a-l curața periodic și în profunzime o dată pe an. Nu cere mult, dar oferă enorm.

Resurse pentru inspirație

Există zeci de variante în care vă puteți bucura și în curte de culoare și care exclud aleile, dacă aveți trafic auto: Puteți placa gardul până la un anumit nivel, puteți face un panou pentru perete, puteți placa jardiniere,  șeminee de foișor, pardoseală de foișor sau perete decorativ, aproape orice este posibil.

Sursă: pinterest.com

 

Sunt nenumărate surse de inspirație pentru montarea plăcilor de mozaic hidraulic, pentru crearea de patternuri din mai multe modele și pentru intercalarea pieselor monocolore cu cele cu model. Dacă sunteți în căutare de un “altceva” pentru casa dumneavoastră, un element care să o diferențieze și să-i dea personalitate, iar dumneavoastră să vă dea o stare de bine si să vă bucure privirea de fiecare dată, atunci mozaicul hidraulic va face asta cu siguranță, câștigând în timp o patină care-i va spori și mai mult frumusețea. În simulatorul nostru de pe site vă punem la dispoziție toate modelele și paletarul de culori pentru a vă crea propriile combinații.

Apasă aici pentru redirecționare către Simulator.

Facebook

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *